PUFULITA-CU-FLORI-MICI
(Epilobium parviflorum)
Am primit odata o scrisoare de la un tata de familie
in care scrie textual: ,,Va implor cu miinile impreunate si ridicate,
poate imi mai puteti indica un drum inapoi spre sanatate si darui familiei
mele, care sufera din greu alaturi de mine, un tata sanatos." inainte
imi evoca drumul suferintei sale: In anul 1981 devine acuta o prostatita
cronica (inflamatie cronica a prostatei) din cauza imbaierii intr-o
apa care continea radiu. A umblat din spital in spital, dar nici un
medic nu l-a operat; era disperat. La fiecare scaun elimina singe si
puroi. Din cauza numeroaselor medicamente a capatat ulcer duodenal si
o afectiune grava la ficat, iar flora intestinala i-a fost distrusa.
Era mai aproape de moarte decit de viata si a trebuit, la indica|ia
doctorului, sa suspende orice medicament. Apoi a fost operat, dupa cum
scrie, pe cale electrica. in ciuda operatiei, inflamatiile au ramas
pina astazi. Medicamentele si injectiile i-au inrautatit din nou starea.
A recurs la ceaiul de urzici si la ceaiul diuretic care i-au ameliorat
boala in asa masura, incit astazi poate lucra din nou. De acest drum
chinuitor ar fi fost probabil crutat mult incercatul tata de familie
daca ar fi stiut de pufuliuta-cu- flori-mici care poate vindeca din
temelie bolile de prostata. Pufulita-cu-flori-mici, necunoscuta pina
acum ca planta medicinala si nementionata in nici o carte obisnuita
despre plante medicinale, a intrat intr-un adevarat mars triumfal ca
planta medicinala contra bolilor de prostata. In cel mai scurt timp
a devenit cunoscuta in intreaga Europa si in afara ei, nu in ultima
instanta din cauza ca a ajutat deja multi oameni in maladiile susmentionate.
Din cauza numeroaselor varietati ale acestei flori s-a ivit insa o anumita
incertitudine. Dintre subspeciile cu actiune tamaduitoare trebuie insirate
urmatoarele: cirligei sau racitoaica (Epilobium roseum), pufulita-cu-flori-mici
(Epilobium parviflorum), pufulita (Epilobium montanum), numita si fata-n-fata,
pufulita-verde-inchis (Epilobium obscurum), pufulita lanceolata (Epilobium
lanceolaturri), pufulita-de-colina (Epilobium collinurn), pufulita-de-mlastina
(Epilobium palustre), pufulita-de-pietris (Epilobium fleischeri) si
pufulita-alpina (Epilobium anagallidifolium). Varietatile tamaduitoare
se recunosc toate dupa florile lor mici in culori rosiatice, roz pal
sau albicioase. Ele stau ca batute-n cuie pe silicvele (fruct capsula)
lunguiete, inguste, din care tisnesc la plesnire semintele pavoazate
cu peri albi, asemanatori bumbacului. In Tirol, pufulita este cunoscuta
in mod surprinzator sub numele de ,,Frauenhaar" = parul femeii.
Din varietatile enumerate si care au putere lecuitoare se colecteaza
intreaga planta, deci tulpina, frunze si flori, cu grija ca planta sa
fie culeasa din mijloc - de altfel, ea se rupe foarte usor - pentru
ca sa poata forma noi mladite laterale. Ceea ce s-a cules se taie cit
este in stare proaspata. Din ceaiul de plante se beau, si in cazurile
cele mai grave, numai 2 cesti pe zi, si anume 1 ceasca dimineata, pe
stomacul gol, si 1 ceasca seara. Acest lucru nu inseamna insa ca se
poate renunta la controlul medical. Oricum, sfatul medicului trebuie
cerut in orice boala grea.
Doua subspecii de Epilobium, care pot fi doar cu greu confundate cu
celelalte soiuri cu flori mici, nu au voie sa fie colectate. Este vorba
de cea numita rascoage, limbricas, pufulita sau sburatoare (Epilobium
hirsutum) si de sburatoare (Epilobium angustifolium). La prima dintre
ele, florile ajung de marimea unghiei degetului mare si stralucesc purpuriu.
Ea se gaseste adesea in stocuri mari, stufoase, pina la 150 centimetri
inaltime, in si Iinga apele putin adinci; tulpina si frunzele sunt carnoase
si acoperite usor cu par pe partea inferioara. Cunoscutul botanist austriac
Richard Willfort, care cunostea foarte bine pufulita ca planta de leac,
nu o mentioneaza in cartea sa. Ar putea, dupa cum a sustinut ei, sa
fie confundata cu rascoagele (Epilobium hirsutum); acestea au, insa,
spre deosebire de pufulita-cu-flori-mici, niste flori cel putin de cinci
ori mai mari, tije si frunze mai carnoase, o inaltime sensibil mai mare
si declanseaza un efect contrar. - Sburatoarele (Epilobium angustifolium)
cresc inalte de 150 centimetri si prefera luminisurile, lizierele si
vecinatatea tufisurilor de zmeura. Florile mari, de culoarea purpurei,
sunt dispuse in ciorchini lungi, piramidali, neindesati pe o tulpina
rosietica la baza. Florile acestei varietati foarte des intilnite stralucesc
in timpul infloririi, formind niste suprafete rosii ca focul. Denumirea
germana populara ,,Unholdenkraut" = iarba-diavolului este, cred,
un indiciu destul de clar ca nu poate fi folosita contra prostatitei.
<<Eram femeie tinara cind socrul meu a murit in puterea virstei
de hipertrofie a prostatei, deci de o marire patologica a prostatei.
Un vecin care era expert tn materie de plante medicinale mi-a aratat
aceasta pufulita-cu-flori-mici, spunfndu-mi: ,,Daca socrul dumneavoastra
ar fi baut ceai din aceasta planta, astazi ar mai fi fost in viata.
Tineti-o minte! Sunteti femeie tinara si puteti ajuta multi oameni cu
ea." Dar dupa cum se intimpla cind esti tinar si sanatos, nu m-a
mai preocupat aceasta planta. Nu la fel a facut si mama! Ea a cules-o
in fiecare an si a ajutat multi oameni suferinzi de vezica urinara si
de rinichi. Forta sa curativa este atit de mare, incit adesea inlatura
fulgerator toate supararile si durerile legate de bolile de prostata.
Au existat cazuri cind oamenii se aflau in preajma operatiei si nu puteau
urina decit picatura cu picatura; o singura ceasca a si adus o usurare.
Ceaiul trebuie baut, bineinteles, mai mult timp, pentru a obtine o reala
insanatosire.
Mi-a relatat odinioara mama mea despre un pacient care suferise deja
trei operatii de cancer vezical - cancer vezical dovedit clinic - si
care se gasea intr-o stare fizica foarte proasta. L-am sfatuit sa bea
ceai de pufulita. Am aflat ulterior de la medicul sau ca s-a vindecat.
Era pe vremea cind inca nu ma ocupam de plantele medicinale. Aceasta
vindecare m-a impresionat profund. Mama mea m-a rugat deseori sa nu
uit niciodata sa culeg aceasta planta medicinala cind ea n-o sa mai
fie in viata. In 1981, de ziua Intrarii Maicii Domnului in biserica,
a murit mama mea cea draga si eu am uitat in vara aceea sa adun pufulite.
In cabinetul de consultatii al medicului meu am aflat ca un barbat pe
care-l cunosteam zacea fara sperante in spitalul nostru, bolnav de cancer
vezicat. ,,Nu", am exclamat, ,,acest barbat vrednic n-are voie
sa moara!" M-am gindit la pufulita. Medicul, desi avea o atitudine
pozitiva fata de plantele medicinale, a fost de parere ca in acest caz
nu mai putea ajuta nimic. Eu nu culesesem snsa pufulite si m-am gtndit
cu groaza ca la mijlocul lui octombrie totul o fi ofilit si uscat. M-am
dus totusi sa caut. Stiam un loc unde infloreau in timpul verii.
N-am mai gasit, ce-i drept, decft citeva tulpini vestejite, pe care
le-am cules totusi, le-am taiat marunt si le-am trimis sotiei boinavului.
I-a dat sa bea 2 cesti pe zi, una dimineata si una seara, si dupa 14
zile am aflat de la medic, printr-un anunt telefonic, ca in starea bolnavului
survenise o mare schimbare in bine. Mi-a spus rizind: ,,Deci plantuta
ta ajuta!" De-atunci am putut ajuta sute si sute de oameni, asa
cum imi spusese odinioara batrinul din locul meu natal: ,,Tineti minte
aceasta planta; puteti ajuta multi oameni cu ea.">>
Un farmacist din Munchen mi-a aratat intr-o carte veche si groasa de
farmacie locul in care in jurul anului 1880 pufulita mai era consemnata
in mod oficial. Medicamentele chimice au izgonit-o total. Prin preiegerile
mele, drumetiile in scopul descoperirii plantelor medicinale, pufulita
a devenii din nou cunoscuta in toate rindurile populatiei. indrumarile
mele gasesc ecou puternic in sufletele multor oameni, caci pretutindeni
unde ajung, fie in munti, pe drumuri de padure, la margini de piraie,
fie in luminisuri vad, spre bucuria mea, ca a fost culeasa numai mladita
central a pufulitei in scopul de a cruta planta. Oricine cunoaste aceasta
planta medicinala o apreciaza si o apara de pieire, culegind-o astfel
cu multa bagare de seama. Planta mai creste, dupa cules, inca de 2-3
ori. Daca rizomul ramine in pamint, atunci va inmuguri din nou in primavara
urmatoare.
Aflu cu bucurie din scrisori ca in multe gradini pufulita-cu-flori-mici
creste acum printre capsuni, legume si arbusti decorativi. Inainte era
smulsa din pamint ca orice buruiana suparatoare. Citor suferinzi le-ar
fi putut aduce in acest rastimp vindecare si un nou curaj de a infrunta
viata! De curnd am avut posibilitatea de a ajuta un preot care era considerat
de medici incurabil, avind cancer la prostata si la vezica si care se
dedica astazi din nou cu intreaga putere de munca profesiei saie.
0 scrisoare din Schwarzwald: ,,Cumnata mea a fost tratata de un cancer
al organelor pelviene cu raze care i-au daunat, provocindu-i o fisura
in intestin si in vezica. A capatat asemenea dureri vezicate, incit
medicul a fost nevoit sa-i prescrie morfina. Atunci am cautat pufulita-cu-flori-mici,
am descoperit-o si dupa o saptamina de cura cu ceai, toate durerile
au disparut.
Multi dintre cei care sufera de prostata se pot insanatosi cu ajutorul
pufulitei-cu-flori-mici, deseori chiar fara sa mai fie nevoie sa se
opereze. Daca operatia s-a efectuat
deja, ceaiul de pufuiita fnlatura usturimile si celelalte inconveniente
care se ivesc de mutte ori ulterior. Trebuie consultat insa fn drice
caz medicul.'
Un barbat vindecat de o boala a prostatei scrie din Coburg: ,,Pufulita-cu-flori-mici
m-a ajutat in durerile mele de prostata. Zaceam in spital in Coburg,
bolnav de infarct miocardic. Pe linga aceasta, aveam dureri de prostata
si nu puteam fi operat din cauza starii proaste a inimii. Mi s-a spus
ca mi se va pune o sonda permanenta, daca situatia mi se va inrautati.
- Am aflat despre minunata pufulita-cu-flori-mici care a ajutat pe atitia
in suferinte asemanatoare. Am inceput sa beau cite 3 cesti pe zi; in
citeva zile am scapat de orice dureri de prostata. Acum mai beau pentru
ca sa ma refac cite 2 cesti pe zi. - ii multumesc lui Dumnezeu din toata
inima. Va doresc, sa mai ajutati cu pufulita-cu-flori-mici multi oameni
care sufera de acelasi chin. Este incredibil ca planteie medicinale
ale Domnului aduc - cind medicina nu mai are solutii -un ajutor atit
de mare."
MOD DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se opareste 1 lingurita (cu virf) de plante cu
1/4 litru de apa si se lasa sa stea putin. Numai 2 cesti pe zi - prima,
dimineata, pe stomacui gol, iar a doua, seara, 1/2 ora inainte de cina.
Pufulita ajuta (de dr. Dirk
Arntzen, Berlin)
O scrisoare de la dr. Arntzen, medic practician, antropozof:
,,La baza urmatoarei evocari sta o intelegere a plantelor, asa cum a
fost ea stimulata de Rudolf Steiner si dezvoltata in continuare de diferiti
biologi si botanisti. Aceasta intelegere este de fapt o imagine si se
numeste: «Omul invers triarticulat». Asta inseamna ca radacina
corespunde organizarii nervi-simturi, deci mai ales capului omului,
zona frunzelor - sistemului central, ritmic, iar zona fiori-fruct, partii
metabolism-membre.
Aceasta reprezentare, ca toate lucrurile vietii, nu se poate aplica
mecanic. Ea trebuie prelucrata in mod individual pentru fiecare planta
in parte si invers, si pentru fiecare pacient in parte. Dar, odata extstenta
chiar daca este inteleasa mai intii doar pe baza citorva exemple, ea
ofera un fundament solid, temeinic pentru intelegerea «relatiilor»
dintre om si planta, care altfel ramin intotdeauna putin neclare.
Principiul acestui procedeu va fi ilustrat pe baza unui exemplu. Sa
luam Hamamelis virginica. Aici, florile apar iarna direct din scoarta.
Nu are loc legatura normala prin frunza. Scoarta trebuie considerata
ca apartinind zonei minerale a radacinii. Avem deci o situatie in care
«principiul metabolic» al florii da direct de «principiul
nervi-simturi» al radacinii si scoartei, fara a trece prin echilibrarea
«sanatoasa, normala» prin frunza. Aceasta situatie exista
si la om (si natural, la animal), de exemplu in cazul ranii, dar mai
ales in zona anala. Hamamelis este un model pentru rana, pentru -hemoroizi.
Aceasta planta poate trai cu aceasta situatie o viata intreaga, fara
sa insemne ca se imbolnaveste; s-ar putea chiar spune ca ea traieste
din si prin aceasta situatie de exceptie. De aceea, planta poate deveni
un mijloc de leac pentru noi. Caci ne arata cum putem jongla o viata
intreaga cu o situatie anumita, care exista, fara a ne imbolnavi. Si
intrucit astfel de «situatii» sunt realitati ale vietii,
deci deja ceva spiritual, nu este atit de mult vorba de materialitate,
de substanta, ceea ce poate da o explicate pentru efectul diluarilor
homeopatice (potente).
Si acum referitor la Epilobium, pufulita. Aceasta planta se caracterizeaza
mai ales prin faptul ca ceea ce este considerat la inceput drept o tulpina
florala mica si nevinovata este in realitate un ovar de fruct hipogin
care, asa cum e normal la un fruct, se umfla sensibil dupa inflorire,
se decoloreaza si creste in lungime. Toamna sunt eliberate apoi seminteie
inconjurate in abundenta de bumbac. Pufulita in toate varietatile sale
este o planta relativ raspindita. Planta infloreste si rodeste destul
de puternic, adica se desfasoara destul de puternic in acest domeniu;
frunzele, tulpina si radacina devin in schimb mai putin importante,
mai neinteresante in comparatie cu aceasta. Totul raportat la om inseamna:
Putem cauta efectul principal in partea de jos a omului, din care fac
parte in mod esential organele urinare si de reproducere. Prin alte
reflectii se poate oarecum exclude zona intestinala (acestea sunt mai
cu seama plantele cu gust amar).
Ovarul de fruct ca parte esentiala, batatoare la ochi se afla spre inauntru.
Prin acest lucru se poate inteiege faptul ca in el se vede clar un raport
pozitional cu prostata. Dezvoltarea fructului toamna te duce cu gindul
si la toamna omului, omniprezenta sa - la o «boala» cam
la fel de frecventa.
Ceva foarte asemanator se intilneste la pepene, la dovleac: ovar de
fruct hipogin, marire uriasa dupa inflorire si, ca sa spunem asa, in
mod necesar, actiune asupra organelor urinare. La fel si la para (Pyrus).
Si pentru specialisti: Hypoxis rooperi are tot ovar de fruct hipogin.
Demn de remarcat este fenomenul ca anumite plante urogenitale importante,
ca plopul, ca bumbacul (Gossypium), prezinta si ele o formatie cu aspect
de bumbac puternica, batatoare la ochi. Explicatia acestui fenomen inca
nu s-a gasit.
Cea mai eficace, este prepararea ceaiului. Acest mod de preparare aromat,
apos da puterilor tamaduitoare si directia speciala catre partea de
jos a omului cu aparatul sau urinar.
Si, ceea ce este eel mai important, pufulita ajuta! Multe multumiri
redescoperitoarei acestei plante medicinale din farmacia Domnului, pina
acum neglijate."